În cadrul unei ample acțiuni de control a camioanelor derulată în parcarea G" />

INFOTRUCKER.ro: Tahografe și sisteme AdBlue manipulate descoperite la un control de poliția belgiană. 60% din cei cu probleme erau romani.

Publicat la 30.05.2017

"Zece din cele 46 de camioane verificate de poliția belgiană în cadrul unei ample acțiuni de control au fost impiedicate să-și mai continuie drumul.

În cadrul unei ample acțiuni de control a camioanelor derulată în parcarea Grand-Bigard (Belgia), poliția federală belgiană alături de 21 de experți din Germania, Franța, Olanda, Polonia, Marea Britanie, Irlanda și Danemarca au descoperit un număr mare de încălcări ale legislației de transport.

Conform publicației germane Verkehrs Rundschau, cele mai frecvente încălcări descoperite au fost nerespectarea timpilor de condus și odihnă prin manipularea tahografului și utilizarea emulatoarelor AdBlue.

La 11 din cele 46 de camioane verificate, au fost descoperite deficiențe ale tahografului. La trei dintre cele 11 camioane, perioada de odihnă a fost înregistrată automat de un echipament special pentru a fi în concordanță cu timpul de conducere.

Alte patru camioane avea semne evidente de utilizare a magnetului pentru a înregistra orele de odihnă în timpul mersului. La alte trei camioane a fost consemnată lipsa cardului din aparatul tahograf, iar un camion avea certificatul de transport expirat.

Șase din camioanele cu probleme la aparatul tahograf au fost din România, și câte unul din Slovacia, Polonia, Ucraina, Belgia și Olanda.

Conform poliției belgiene, alte 5 camioane ce proveneau din România, Cehia, Bulgaria, Lituania și Olanda aveau montate emulatore AdBlue.

În urma acțiunii de control în trafic a camioanelor, poliția belgiană a constatat cinci încălcări ale normelor privind timpul de condus și odihnă, trei cazuri de fraudă socială și un caz de încălcare a sigiliilor. De asemenea, pentru zece din cele 46 de camioane verificate s-a luat decizia de imobilizare, astfel că, acestea nu am mai putut să-și continuie drumul.

Cuantumul amenzilor aplicate s-a ridicat la valoarea de 42.000 euro.

Informațiile adunate în urma acțiunii de control din parcarea Grand-Bigard de pe autostrada E40, la vest de Bruxelles, în direcția Gent, ar trebui, pe lângă controlul efectiv, să servească drept schimb internațional de experiență între inspectorii din diferite țări.

În urma acestui bilanț, vă întrebăm: Ce credibilitate să mai aibă firmele de transport românești în fața vesticilor, cât timp sunt descoperite astfel de practici?

Înainte să cerem ieșirea din Uniunea Europeană a unor țări care impun reguli severe împotriva unor astfel de practici, nu mai bine ne facem curat prin ogradă?

Întrebăm pentru un prieten."


Articol preluat integral (cu acordul autorilor) de pe site-ul www.infotrucker.ro

Sursa foto: www.24ur.com

Stiri recente