Italia: Camion romanesc care în acte transporta pantofi de femei dar în remorca avea 10 tone de țigări. Șoferul arestat iar marfa și camionul sechestrate.

Publicat la 17.06.2017

Agenții de la Garda de Finanțe din Italia au sechestrat în aceste zile, în localitatea Caserta, un TIR cu numere de înmatriculare românești condus de un cetățean moldovean, în vârstă de 37 de ani, care transporta ilegal circa 10 tone de țigări, deși în acte transportul prevedea pantofi de femeie.

Potrivit agenției de presă italiană AskaNews, agenții au oprit TIR-ul cu numere românești când acesta se afla în zona de servicii Teano-Ovest de pe autostrada A1 – Autostrada del Sole, unde i-au cerut șoferului să prezinte documentele.

Suspiciunile agenților asupra mărfii din TIR au apărut în momentul în care aceștia au observat că pe acte era prevăzut un transport de pantofi de damă, deși remorca TIR-ului era frigorifică, motiv pentru care au decis să cerceteze în amănunt transportul, relatează sursa citată.

Odată intrați în remorca TIR-ului, agenții de la Garda de Finanțe au descoperit în spatele a doi paleți cu cutii de pantofi, alți 26 de paleți pe care se aflau 940 de cutii cu câte 50 cartușe de țigări fiecare, cu o greutate totală de circa 10 tone.

Țigările de contrabandă, care erau marca „Regina”, ”Winston” și ”LM”, erau destinate să ajungă pe piața de la Napoli, au declarat autoritățile.

Atât marfa cât și TIR-ul, care au o valoare totală de circa 2,5 milioane de euro, conform anchetatorilor, au fost sechestrate iar șoferul a fost pus sub arest. Acest sechestru reprezintă una dintre cele mai mari capturi efectuate de autoritățile italiene pe teritoriul provinciei Caserta.

Anchetatorii încearcă acum să descopere de unde proveneau țigările și să identifice și ceilalți responsabili.

Sursa: rotalianul.com / askanews.it

Stiri recente